scrisoarea nr. 1

Jurnal clasic? Blog contemporan? Roman epistolar? Introspectie intima? Regasire de sine? Judecata de...inainte? Amintiri? Spovedanie/ Testament? Fie ce-o fi, dar trebuie sa scriu, simt deja asta cu o acuitate...cronica!

Din prima copilarie...adica pana pe la 3 ani...nu imi aduc aminte nimic, din experienta personala. Tot ce stiu provine din cateva poze si din povestirile celor care imi erau in preajma la vremea respectiva. S-a intamplat sa fie in Oltenia, in zona Segarcea (sa fi fost in gene placerea de a savura vinul bun?...). Mama - "Nicoleta lui domnu' Petre Combiescu, invatatorul" s-a maritat "dupa Nicu a lu'Nae a lu'Nicolae Nanca al batran, din neamu'alora de tin moara Fratii Nanca din Calopar". De bunici n-am prea avut parte, pentru ca ambii parinti au fost, in familiile lor, ultimii copii dintr-un impresionant sir - 15, respectiv, 14. Prin urmare, au fost nascuti destul de tarziu si parintii lor s-au stins relativ devreme, in fata greutatilor vremii. Pe cei dinspre tata chiar nu mi-i aduc aminte deloc si ii stiu numai din poze. Despre "tata Petre", sau "domnul invatator Petre Combiescu" stiu destul de putine,dar esentiale. A fost respectat de tot satul, mult timp dupa moartea lui, de cate ori ma intorceam in sat cu familia, numele lui era mereu pomenit cu o uluitoare, profunda deferenta. Din cei 14 copii pe care i-a avut cu Ana (care i-a fost credincioasa o viata intreaga, pana a devenit pentru noi, nepotzii, "Babica") i-au trait 4, care au urmat fiecare in viata drumul stabilit de autoritatea paterna: Nicolae (alterat in apelativul Nicolie, nu se stie de ce...) - medic, Titu - economist-finantist, Marin (Milica) - judecator si Nicoleta (mama, mezina, cum spuneam, si singura fata dintr-un lung sir de frati) - profesoara. O sa revin cu cate ceva din ce imi aduc aminte despre fiecare din ei.