scrisoarea nr. 5

Firimituri de amintiri despre viata parintilor. Asa se cuvine, inainte de a le aduna pe cele din viata mea. Tata - sinteza de sensibilitate si privatiuni. A suportat cu blandete frustrarile unui destin retezat de absurda decadere a unui intreg popor catre stadiul de simpla populatie. Intreaga familie, neamul lui, mai corect zis, a suferit haituirea securitatii comuniste. Fusese prea tanar pentru a fi la fel de implicat in cele politice, asa cum o facusera fratii lui mai mari. Dar ne putem imagina cum e sa vezi cum dispar arestati toti fratii tai si sunt trimisi in puscarii sau in colonii de munca fortata aproape in absenta unui minim act juridic, pentru "cumplita vina" de a-si fi exprimat liber optiunile politice. Imi aduc aminte cum mi-i arata cu lacrimi in ochi in cate o poza zimtuita (evident, alb-negru sau sepia) si imi spunea ca "sunt plecati departe", niciodata unde! Voinici si mandri, care mai de care! Intr-o zi (clar, nu pot sa spun sa spun "intr-o buna zi", pe cale de consecinta, veti vedea...) ne-am trezit la usa cu un individ inalt, slab si palid, tras la fata. Cu greu l-a recunoscut pana si tata. Era unul din fratii lui, eliberat de putin timp de la Periprava (printr-o ciudata "intamplare" a vietii, unul din copiii mei, Vlad, avea sa ma faca sa vad la un moment dat, mult mai tarziu, "foaia matricola" a detinutului care fusese unchiu-meu - ciudata emotie!). Se oprise la jumatatea drumului spre Oltenia natala. Era unul din "muntii" din poze. Ros pana la maduva, pana la esenta. Peste ani, am re-inteles povestea lui din povestea vietii lui Corneliu Coposu. Lacrimi, imbratisari, o masa trista, dar fericita. A plecat mai departe. Nu l-am mai revazut. Dupa nici o luna, tata ne-a lasat in grija mamei si a plecat la inmormantarea fratelui lui, singurul frate "scapat" din puscarie. Ceilalti murisera in procesul de "re-educare comunista". El s-a prapadit putin dupa "eliberare", macinat de o boala necunoscuta de noi.
Foto - tata (in mijloc) si doi dintre fratii lui.