gara
de Mircea Draganescu
Gara asta mare si rosie
cazuta asa ca o piatra
din cer la o rascruce de drumuri
gara asta insangerandu-mi privirea
cu colturile ei atat de perfecte
gara asta ca un sifonier
intr-o camera ucigas de familiara
gara asta negara care apare
la anumite ore si dispare
la altele prealuminate
gara asta cu nestiutele ei
inexistentele ei cai ferate
ma ninge din timp in timp
cu nori din fumul trenurilor
ce trec dintr-o parte in alta a lumii
silindu-ma sa descifrez in cristale de fum
imaginea lumii...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Draga Paul, multe amintiri ma leaga si pe mine si de titu, si de legendara gara din titu. Am facut „naveta” cu trenul ani buni. De la Nucet. Ma bucur ca mi-a dat prin cap sa caut pe google „blog paul nanca”. O sa fiu un cititor constant, de-acum. Mult succes.
RăspundețiȘtergere