Tovarasii de joaca erau mai mult din vecini, decat dintre colegii de clasa. Cei mai multi erau cu o clasa mai mici. Fratii Gonta - Grigore si Florin - cam saraci cu duhul, dar credinciosi tovarasi de joaca si, mai tarziu, de prime descoperiri muzicale, sportive etc. Stefanica Mihailesteanu cred ca era cel mai apropiat. Nu chiar vecin, dar taica-sau era administrator la "Scoala Mecanica" (de Mecanici Agricoli - denumirea oficiala), care avea cladirea lipita de curtea noastra, iar el isi facea veacul mai mult pe la noi. Poate si fugind de frate-sau Romica, un pic cam nebun - avea sa si devina unul din "nebunii orasului" (ca in orice targ de provincie, trebuia sa avem si asa ceva...) - care, cum il prindea...il cam batea...asa ca bietul baiat fugea la modul propriu si se pripasea pe langa noi, cateodata spre blanda exasperare a parintilor. Peste ani, am auzit ca a ajuns un respectat ofiter "de cariera". Cred ca iesit la pensie, deja, dar urmatoarele randuri probabil ca nu o sa le public pe blog, inca, pastrandu-le pentru o eventuala varianta tiparita, cand o fi ea sa fie. Cu Stefanica faceam plaja pe magazia din curtea casei. Era prin clasa a treia, a patra. Mai trageam cu ochii la vecina Florentina (cu un an mai mare) si la verisoara ei, pe care nu mai stiu cum o chema. Fetele stiau ele ceva, ca isi tot faceau de lucru prin curte, cat mai dezbracatzele. Nu constientizam noi mare lucru, cu siguranta. Cum nu constientizam nici tresaririle bietelor noastre trupushoare...la soare...:) Nici perversitatea privirilor si inchipuirilor abia incipiente... (Foto: cu fratele mai mare, Petrica)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu