cu doina prin europa (2)

acasa, in italia

Desuetul, demonetizatul adverb din titlu a capatat pregnanta hotaratoare pentru mine in Italia. M-am simti intr-adevar acasa. M-am simti ca intr-o Romanie nealterata de ferocele virus al comunismului apropae o jumatate de secol. Copil fiind inca, nu o data il intrebam pe tata cum ar fi fost Romania, daca aar fi evoluat normal, fara sa plateasca atat de greu "crima" de a fi luptat impotriva bolsevicilor pentru recastigarea Basarabiei. "Ca Belgia sau Italia!" venea raspunsul, care ma amuza sau ma enerva, dupa imprejurari. Dar nu aveam cum sa realizez, pe vremea aia, adevarata dimensiune a comparatiei. Comunismul si toate nenorocirile care au decurs din experimentarea lui balcanica de sorginte stalinista ne-au blagoslovit cu o retardare de ordin material si, mai ales, moral care, cel putin pentru moment, pare de-a dreptul insurmontabila. Foarte multe sunt domeniile in care e limpde ca ne aflam sub nivelul anului 1938, sa zicem.

purgatoriul yugoslav

Am trecut cat am putut mai repede prin purgatoriul yugoslav. Nu inainte de a suporta socul trecerii in revista a unei cozi de masini insirate la vama de la Stamora Moravita pe mai multi kilometri, in speranta stupida a conducatorilor (lor) ca afaceri stralucite cu ligheane, oale si ulcele, caiete scolare sau...hartie igienica vor facilita un venit net valutar la care munca cinstita in regimul actual din Romania nu ar putea conduce.

Trieste l-am "survolat" noaptea, pe autostrada implantata intr-o coasta a muntelui, deasupra orasului-port-centru comercial, din care nu se deslusea decat o baie imensa de lumini multicolore in care ne-am scaldat ochii obositi. Obositi, dupa inca doua ore de mers cu cel putin la fel de obositele noastre autocare eram deja in uriasul parking de la Venezia-Mestre, in celebrul oras fiind strict interzis accesul unor masini de asemenea calibru. Era 1:30 noaptea si tot grupul a preferat unei altfel binemeritate odihne plimbarea pe strazile orasului pustiu, pana in zori. Asta nu se poate povesti.