scrisoarea nr. 4

Cum spuneam, unchiu-meu (o sa il tot numesc pe el asa, dintre toti fratii parintilor mei, el fiind cel mai apropiat, cum parca am mai spus) i-a ajutat pe ai mei sa-si gaseasca o posibilitate de viata noua. Anume, atat cat a fost posibil, mai aproape de ei, fratii mamei, care erau stabiliti deja toti in Bucuresti. Ai tatalui erau inca in puscariile comuniste! La plecare si-au vandut casa batraneasca din Dranic. Frumoasa casa, poate cea mai aratoasa din sat pe vremea aceea, atat de aratoasa ca, la un moment dat, in timpul razboiului (ultimul? ultimul sa fie!) fusese rechizitionata pentru a se instala in ea comandamentul trupelor germane din zona. Cu gradina si curte mare, cu doi peri la poarta. Curtea in care ne jucam noi, cu copiii vecinilor si ai neamurilor de prin sat. Curtea in care mama si tata au ars, de frica securitatii, o biblioteca intreaga de carti condamnate de comunisti. Cu banii luati de pe urma vanzarii casei si cu un ajutor de la Nasu'Milica au cumparat casa de la Titu, care avea sa devina domeniul copilariei mele. Zic "avea sa devina" pentru ca ocuparea ei urma sa se intample treptat. Casa avea (are si acum, rezista...) 3 camere la parter (plus dependintele) si una la etaj, pe langa spatiul destinat de proprietarii intitiali unei farmacii care sa le permita sa isi exercite cat mai la indemana meseria pentru care se pregatisera. Sa nu credeti ca ne-am instalat confortabil in ea din clipa sosirii. O, Doamne, nu! Marturisesc ca nu stiu nici acum exact daca achizitia s-a facut cu drept de locuinta viagera pentru proprietari sau casa a fost cumparata progresiv. Ce stiu sigur e ca un timp noi am locuit toti 5 (eu, fratele meu, parintii si bunica) , intr-o singura camera (si aia "de trecere") , cu acces la bucataria, baia si w.c-ul comun cu ceilalti locatari. Mai precis, locatare, respectiv, intr-o camera (cea dinspre curte) eleganta Doamna Caliope Rosianu, farmacista a carei viata a esuat tragic din pricina dezastrului comunist care s-a abatut asupra ei (intre altele, i s-a confiscat complet farmacia fondata, construita si utilata din munca ei si a sotului) si in alta (cea dinspre strada) ciudata si enigmatica (altcumva, la fel de eleganta) Doamna Ionescu. Nu ma intrebati cum ne-am descurcat. Maica-mea si taica-mea au luat cu ei raspunsul. Niciodata nu ni s-au plans ca le-a fost greu, ca "s-au sacrificat". Cu seninatate si-au dus soarta pana la capat. Au facut bine sau nu? Dumnezeu stie. Le sunt recunoscator pentru discretia intregii existente si pentru libertatea in care ne-au crescut. Dar o sa am pentru totdeauna regretul ca nu ne-au povestit mai mult, ca nu ne-au impartasit prin ce au fost nevoiti sa treaca. (foto: Nasu'Milica, adica unchiu-meu, fratele mamei cel mai apropiat)